În articolul Cum să construiești o casă – rețeaua electrică am vorbit despre rețeaua electrică, dar m-am oprit acolo cu instalațiile. Motivul pentru care am menționat rețeaua electrică într-un moment așa de timpuriu este faptul că am dorit să vă îndemn să îngropați tuburile de cablu în corpul betonului. Ocuparea acestor tuburi de cabluri se poate face în orice moment ales până vom ajunge la amenajările interioare. În schimb, sistemul de încălzire nu poate fi îngropat în beton. De fapt, orice țeavă care transportă fluide, indiferent că sunt lichide sau gazoase, se vor amplasa în afara betonului. Unele dintre aceste țevi pot fi mascate sau amplasate între zidul de beton și rigips, altele nu. Imaginați-vă că aveți o țeavă de gaze care scapă gaz într-o cavitate în perete.
Alegerea sursei de încălzire și a combustibilului
Înainte să ne gândim la țevi și la centrale este bine să ne gândim la bani. Ne interesează resursa termică pe care o putem achiziționa avantajos și constant pentru a ne încălzi locuința. Unele tipuri de combustibil necesită alimentări periodice, programări pentru livrări sau chiar alimentarea manuală a camerei de ardere. Este bine să știm dacă dorim să facem acest lucru sau dacă dorim doar să apăsăm pe un buton. După alegerea combustibilului ne interesează detalii despre amplasarea centralei termice, a rezervorului de apă caldă și, în unele cazuri, a combustibilului în sine. Vă amintiți că insistam să aveți un demisol la începutul seriei de articole? Acel spațiu la demisol se poate dovedi chiar foarte util când căutăm un spațiu pentru a cameră tehnică.
În imaginea de mai sus avem un sistem foarte mic și compact. Cu toate că este un sistem mic, el ocupă destul de mult spațiu. În general, o locuință are nevoie de un ditamai rezervorul de apă caldă, în funcție de numărul de persoane care locuiesc acolo. Unele centrale pe lemne sunt destul de voluminoase și au nevoie de spațiu, atât în lățime cât și în adâncime. Instalațiile de apă caldă, dar și de încălire au deseori vase de expansiune. În imaginea de mai sus, vasul de expansiune este roșu. Vreau să rămâneți cu ideea că în funcție de soluția aleasă în ceea ce privește combustibilul va fi nevoie de mai mult sau de mai puțin spațiu tehnic disponibil.
Alegerea sistemului de livrare a căldurii
Odată ce a fost ales combustibilul și tipul de centrală termică vom putea alege felul în care livrăm căldura prin toată casa. Părerea mea personală este că cea mai flexibilă metodă este cea a țevilor purtătoare de lichid încălzit. Spun flexibil pentru că indiferent cum lucrurile s-ar schimba în timp, prin intermediul apei, se poate livra căldura în restul casei. În subpunctul următor vom vorbi despre acest sistem de distribuție a căldurii prin țevi și calorifere. Aș vrea ca tot în același timp să mai fac cunoscute și alte sisteme de livrare a căldurii prin locuință. Cel mai ineficient fel de a livra căldura este prin intermediul aerului. Asta însemnă ca avem o sobă sau un element de încălzit undeva în locuință, iar aceasta cedează căldură în încăpere. Cu regret, trebuie să spun că la noi în țară este în continuare cel mai utilizat mod de încălzire.
A doua metodă de a încălzi o locuință, un pas mai sus față de sobele pe lemne, o reprezintă încălzirea electrică, fie prin radiatoare cu rezistență electrică sau cele cu ulei încălzit. Avantajul acestor calorifere electrice este că ele pot produce căldură unde vrei tu și când vrei, aproape instant. Acum voi sări la încălzirea în pardoseală. Acest timp de încălzire îți permite să ai încălzire electrică, dar și pe lichid. Se poate opta chiar și pentru un sistem hibrid care presupune montarea unui sistem de încălzire în pardoseală electric dar și al unuia cu tub care circulă apa caldă. La fel ca sistemul de încălzire cu calorifere, la încălzirea prin pardoseală cu lichid se pot conecta tot felul de surse de încălzire. Astfel de surse pot fi, de exemplu, curentul electric, centrala pe lemne, centrala pe cărbuni, centrala pe gaz, panourie solare de apă caldă, energia geotermală, etc.
Distribuția sistemului de încălzire prin locuință
Vom presupune că ne-am hotărât în privința sistemului de livrare a căldurii. Vom mai presupune că ne-am hotărât să mergem cu un sistem de încălzire prin pardoseală pe lichid sau un sistem clasic de calorifere cu apă caldă. A doua presupunere o fac pentru că, în opinia mea, este cel mai flexibil și mai eficient fel de a transmite energia termică prin locuință. Cred că toate celălalte sisteme sunt temporare, soluții de forță majoră sau improvizații. Principala recomandare pe care o am este ca tubulatura care duce apa de la sursa de căldură spre calorifere să fie confecționată din oțel carbon sau din cupru. Săriți total peste orice tip de țeavă de plastic sau de alte materiale compozite. Singura situație în care se folosește o țeavă PEX este atunci când apa este foarte acidă. O apă acidă va coroda țeava metalică, indiferent că este vorba de oțel sau de cupru.
În imagine avem un exemplu bun de rețea de distribuție de termoficare. Aceasta duce apa caldă prin intermediul țevilor de cupru până la distribuitorul cu debitmetru. Țevile de cupru sunt libere în aer, cu excepția străpungerilor prin pereți și pardoseală, iar restul elementelor care încălzesc pardoseala sunt alcăturite din polietilenă reticulară.
Întotdeauna este bine să termoizolăm țevile care distribuie căldura spre calorifere, chiar și pe cele de PEX. În cazul încălzirii prin pardoseală, unde termperatura lichidului este cu mult mai mică comparativ cu cea a lichidului ce trece prin calorifere, se va utiliza întotdeauna polietilena reticulară. Acest tub va fi prins în masa betonului sau în șapă. Niciodată nu vom utiliza tuburi metalice la sisteme de încălzire prin pardoseală. Acest lucru este valabil indiferent de tipul de îmbinare a țevilor metalice, fie ele sudate, cositorite sau în formă de colac.
Montajul sistemului de încălzire
Montajul țevilor care urmează să constituie sistemul de încălzire este unul destul de simplu. Indiferent că este vorba de oțel sau de cupru ele se pot suda. Aceasta este cea mai bună, dar și cea mai costisitoare abordare. Țevile de oțel se pot prinde între ele și cu filet. Cele din cupru, pe lângă sudură se pot asambla și cu cositor. Procesul este tot unul termic, dar cu o diferență semnificativă de calitate și de preț. Adică este destul de ieftin și de ușor de pus în operă. Acest montaj cu ajutorul cositorului este folosit în cele mai multe cazuri.
În mediul industrial se utilizează o metodă de montaj a țevilor din cupru care presupune strângerea lor până devin etanșe. Un inel de oțel menține această forță de strângere. Această metodă, la rece, este una foarte rapidă și economică. Țevile de PEX se pot suda termic, se pot lipi chimic sau se pot înfileta cu ajutorul elementelor de legătură din metal. Acestea sunt de regulă din oțel sau din alamă. Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că țevile de PE sau polietilena reticulară nu se mufează în șapă sau în beton.
Concluzie
Acest articol este despre decizii. Eu nu pot decide pentru beneficiar, doar el știind care îi sunt resursele financiare și energetice disponibile. Această disponibilitate merită luată în calcul pe termen scurt, iar aici mă refer la costurile de instalare, dar și pe termen lung, iar aici mă refer la stabilitatea prețului la combustibili. Spuneam că vom urmări să avem întotdeauna țevi din metal, cupru sau oțel, cu excepția încălzirii prin pardoseală și a situațiilor unde apa disponibilă este acidă.
