Oraşul plutitor nu este o idee nouă, ea a apărut acum câţiva ani, odată cu amplificarea fenomenului de încălzire globală. Topirea accelerată a calotelor glaciare de la cei doi poli ai Terrei are ca efect ireversibil creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. În consecinţă, multe zone de coastă vor fi acoperite de ape, fapt ce a determinat necesitatea găsirii unor soluţii de contracarare a reducerii suprafeţelor de uscat locuibile.
Citeşte mai multe despre arhitectura viitorului
De asemenea, astfel de idei sunt agreate, în mare parte, de curentul neoliberal ce a luat amploare la nivel global, persoane care speră să construiască o nouă societate, fără impozite sau reglementări. Oricum, majoritatea oamenilor văd oraşele plutitoare ca o modalitate de adaptare la schimbările climatice şi, recent, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a organizat prima masă rotundă având ca subiect oraşul plutitor durabil.
Celebra firmă de arhitectură BIG (Bjarke Ingels Group), asistată de o coaliţie de parteneri, a dezvăluit recent conceptul denumit Oceanix City, o propunere vizionară pentru primul oraş plutitor durabil şi sustenabil din lume, capabil să găzduiască 10.000 de oameni. Designul acestui proiect a fost creat ca o soluţie potenţială pentru ameninţarea percepută de încălzirea globală şi efectele ei dezastruoase.
Întâlnirea a fost convocată de Marc Collins Chen, CEO al proiectului Oceanix, cel care a reunit o echipă remarcabilă de specialişti din mai multe domenii, pentru a studia sustenabilitatea unui oraş plutitor. Grupul BIG se va ocupa de arhitectură, compania Transsolar se va ocupa de partea mecanică, vor mai fi implicaţi Centrul MIT pentru Ingineria Oceanelor, Centrul de Design Zero Deşeuri, precum şi celebrul artist Olafur Eliasson. Dickson Despommier, faimosul creator al fermelor verticale va fi acolo pentru a se ocupa de ceea ce ştie cel mai bine. Toţi aceştia sunt, fără îndoială, firme şi persoane de încredere, capabile să pună umărul la crearea acestui proiect futurist.
Arhitectura a fost descrisă de Bjarke Ingels: „Oceanix City este proiectat să crească, să se transforme şi să se adapteze organic de-a lungul timpului, evoluând de la mici cartiere spre adevărate oraşe, cu posibilitatea de a fi scalate pe o perioadă nedeterminată. Cartierele modulare, de 2 hectare fiecare, vor adăposti comunităţi înfloritoare, de susţinere, de până la 300 de locuitori, cu spaţiu comun pentru a trăi şi lucra atât în timpul zilei, dar şi al nopţii. Toate structurile construite din vecinătate sunt păstrate sub 7 etaje, pentru a crea un centru de gravitate scăzut şi pentru a rezista vânturilor puternice”.
„Fiecare clădire se îndreaptă spre spaţiile interioare şi împrejurimile publice, oferind confort şi costuri reduse de răcire, maximizând suprafaţa acoperişurilor, pentru captarea energiei solare. Agricultura comună va fi inima fiecărei platforme, permiţând locuitorilor să îmbrăţişeze schimbul de culturi şi sistemele de salubritate fără deşeuri. Sub nivelul mării, dedesubtul platformelor, recifurile plutitoare de bioroci, algele marine, stridiile, midiile şi alte tipuri de scoici vor curăţa apa şi vor accelera regenerarea ecosistemelor”.
Amina Mohammed, Secretar General Adjunct al ONU a declarat pentru participanţii mesei rotunde: „oraşele plutitoare pot face parte din noul nostru arsenal de instrumente. Un oraş înfloritor are o relaţie simbiotică cu apa. Şi pe măsură ce clima şi ecosistemele noastre de apă se schimbă, felul în care oraşele noastre se raportează la apă va trebui să se schimbe, de asemenea. Deci, astăzi, privim la un alt tip de oraş, cel plutitor, dar la o altă scară. Oraşele plutitoare reprezintă un mijloc de asigurare a rezilienţei climatice, deoarece clădirile se pot ridica împreună cu marea”.
Scriind pentru revista National Geographic, celebrul jurnalist american Andy Revkin precizează că „la prima audiere, conceptul oraşelor plutitoare îţi dă senzaţia unei gândiri magice”. Totuşi, el pare să fi fost convins de valoarea proiectului Oceanix în timpul respectivei mese rotunde. „În cursul zilei, meritele unui astfel de proiect, în teorie, au devenit evidente. Ameninţarea creată de creşterea nivelului mărilor şi a forţei furtunilor este anulată la o distanţă de o milă sau două de coastă. Chiar şi tsunami-urile nu ar fi genul de ameninţare pe care îl reprezintă pe coastă, deoarece astfel de valuri declanşate de cutremure se ridică la înălţimi devastatoare în zonele de coastă”.
Există şi avantaje economice, deoarece terenul este scump şi, aşa cum glumea Chen, nu se mai poate face nimic cu el. Apele din proximitatea zonei de coastă pot fi închiriate în majoritatea ţărilor pentru un dolar pe acru (4047 metri pătraţi), în timp ce valorile imobiliare în oraşe ca Hong Kong sau Lagos sunt astronomice. În timp ce construirea unor astfel de comunităţi poate fi costisitoare, Chen pare a fi găsit soluţia. „Un oraş ca Oceanix ar fi o afacere prosperă în comparaţie cu costul locuinţelor de pe uscat. Viaţa poate fi foarte scumpă în metropolele cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, acolo unde penuria de locuinţe şi costurile reprezintă o povară deosebit de grea pentru cei săraci” a declarat CEO-ul de la Oceanix.
De asemenea, arhitectul Bjarke a precizat că toate construcţiile vor fi ecologice şi durabile: „Toate comunităţile, indiferent de mărime, vor prioritiza materialele provenite din surse locale pentru construcţia clădirilor, inclusiv bambusul cu creştere rapidă, care are de şase ori rezistenţa la tracţiune a oţelului, o amprentă negativă de carbon şi poate fi cultivat chiar în interiorul cartierelor”.
O mulţime de idei se vor interconecta în acest proiect fabulos, cu participarea unor vizionari precum Buckminster Fuller sau Peter Thiel, cu tehnologii de ultimă generaţie, de la alimente şi deşeuri, până la producţia de energie. Va exista hidroponie, aeroponie şi acvaponie şi, potrivit Clare Miflin de la Centrul de Design Zero Deşeuri, vor fi, cu siguranţă, zero deşeuri. Într-un interviu, aceasta i-a destăinuit jurnalistei Katherine Schwab de la Fast Company cum va realiza acest lucru. Potrivit jurnalistei Schwab, Miflin doreşte să creeze un sistem circular închis, în care toate deşeurile alimentare să devină elemente nutritive pentru sol prin fenomenul de compostare. Deşeurile alimentare vor trece printr-un sistem pneumatic de ţevi direct către un digestor anaerob, pentru a începe procesul de compostare.
Dar va exista şi problema ambalajelor. Miflin consideră că ar fi esenţial ca oraşul plutitor să folosească doar recipiente reutilizabile, cu puncte de colectare situate central, pentru ca oamenii să-şi arunce recipientele goale; iar de acolo, acestea vor putea fi curăţate şi reutilizate. Totul va fi „la vedere”, chiar şi proprietatea privată. În schimb, va fi o economie bazată pe verbul „a împărţi”, în care totul va fi putea închiriat mai degrabă decât deţinut.
Conform specialiştilor, pe măsură ce clima se va încălzi, urmând trendul ultimilor ani, furtunile pe mare vor deveni mai frecvente şi mai violente. Unii vor putea crede că relocarea spre zonele de uscat mai înalte poate fi o idee mai bună decât aceea de a naviga cu oraşul plutitor. Alţii vor sugera, de asemenea, că va trebui să acţionăm mai decis imediat, pentru a opri schimbările climatice şi să ne gândim mai puţin la cum ne vom adapta la ele. Oricum, nu peste mult timp, Oceanix ne va arăta cine a avut dreptate.
