Shibam – orașul din lut cu cei mai vechi zgârie-nori din lume

Undeva în cea mai îndepărtată vale a Yemenului se află oraşul Shibam. Înconjurat de plantaţii de palmieri şi flancat de stânci abrupte ce duc spre dealurile Yemenului, oraşul cu câteva mii de locuitori pare a fi o insulă a ordinii în mijlocul liberei imaginaţii a naturii. El se află în partea de jos a unui canion adânc, cu laturile zimţate de eroziunea climei, valea situată între acestea purtând numele de Wadi Hadhramaut.

„Wadi” este un cuvânt arab special însemnând vale, mai precis albia unui curs de apă care, în funcţie de anotimp, curge sau seacă. În timpul sezonului ploios, Wadi Hadramaut inundă parţial regiunea, acoperind împrejurimile oraşului Shibam cu argile aluvionare (lut). Aici poate fi găsit din belşug acest material de construcţie pe care arhitecţii locali îl folosesc de sute de ani.

Oraşul din lut – de la extaz la agonie

Vechiul Shibam, conform unor vechi manuscrise, a fost ridicat pe rămăşiţele unui oraş antic. Cu secole în urmă, această parte a Arabiei de Sud pe care vechii geografi o numeau Arabia Felix (Arabia Fericită), era o regiune prosperă a lumii. Aici se afla un vestit traseu comercial, conectând India cu Europa prin Orientul Apropiat. Caravanele erau încărcate cu mirodenii şi produse deosebit de valoroase la acea vreme, cum ar fi tămâia.

Bogăţia rezultată din acest tranzit comercial a devenit baza ascensiunii oraşului Shibam, unele perioade de timp acesta devenind capitala împărăţiei, în care trăiau monarhi, nobili şi comercianţi de succes. Undeva în timp, aici s-au oprit şi triburile nomadice, războinice ale beduinilor care, ulterior, au efectuat raiduri de jefuire a oraşului. În consecinţă, locuitorii acestuia au decis că este mai uşor să protejeze un teritoriu compact, dar şi să se ascundă de beduini undeva unde aceştia nu puteau ajunge din poziţia călare pe o cămilă. Aşa încât clădirile din Shibam au început să crească de la un an la altul.

În formă de patrulater, această aglomerare de clădiri rezidenţiale înalte (care la prima vedere nu sunt atât de diferite de blocurile de tip sovietic din întreaga lume arabă) atrag şi acum atenţia privitorului. Aşa cum menţionam mai sus, aceste clădiri nu datează din secolul al XX-lea şi nici din secolul al XIX-lea. Acestea au fost construite cu secole în urmă şi au rămas în mare parte neschimbate de atunci. Într-o zi fără vânt, finisajul alb al zidurilor sale poate fi văzut de la mai bine de un kilometru distanţă.

Oraşul, unul dintre puţinele care a fost desemnat  ca un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în întregime, pare să se ridice direct din câmpie. Deşi cele peste 400 de clădiri nu ajung toate la înălţimi de peste 30 de metri, ele arată aproape la fel de înalte ca şi zgârie-norii din New York. Similitudinea ce se arată privitorului se datorează înălţimii clădirilor, care este mult mai mare decât lăţimea străduţelor dintre ele. Poate că cel mai remarcabil dintre toate este faptul că acestea au fost construite folosindu-se doar lut, iar cea mai veche clădire, se pare, datează înainte de descoperirea Americii.

Avantajele clădirilor din lut

Salma Damluji, cel mai important expert mondial în arhitectura tradiţională a Arabiei, consideră că utilizarea de către oraş a cărămizilor din lut (cărămizi care au fost uscate la soare după o tehnologie locală, pre-industrială), a fost dezvoltată în timp pentru a face faţă provocărilor provocate de climatul aspru din regiune. Lutul are o capacitate mai mare de absorbţie a căldurii şi o conductivitate inferioară faţă de beton, ceea ce înseamnă că acesta încetineşte rata la care se face transferul de căldură în clădire.

De asemenea, cărămida din lut are un preţ ieftin de producţie deoarece costurile forţei de muncă sunt singurele costuri reale implicate, şi mai este şi ecologică. Nu numai că producţia de cărămizi de lut uscate la soare nu implică emisii poluante, cărămizile sunt, de asemenea, reutilizabile. Mai mult, spre deosebire de cărămizile convenţionale arse, structura fizică a cărămizilor din lut nu se schimbă în timpul procesului de uscare.

Zgârie-norii din Shibam sunt construiţi din cărămizi produse de cea mai primitivă tehnologie. Argila a fost amestecată cu apă, s-au adăugat paie şi apoi toată masa a fost turnată într-o matriţă deschisă din lemn. Apoi, produsele finite au fost uscate pentru câteva zile în soarele fierbinte. Pereţii sunt construiţi din astfel de cărămizi, numai lăţimea acestora este diferită – cărămizile mai late fiind destinate etajelor inferioare. Ca urmare, în secţiune verticală, fiecare dintre clădirile înalte din Shibam are forma unui trapez. Pereţii au fost tencuiţi cu aceeaşi lut, iar în partea de sus – pentru rezistenţa la apă – au fost aplicate două straturi de var.

Pereţii sunt zugrăviţi şi nu sunt înclinaţi. Uşile dintre camere sunt din lemn, sculptate, uşile nu se suprapun complet, lăsând spaţiu deasupra şi dedesubt. Chiar şi în cea mai intolerabilă căldură din regiunea уemenită, zidurile de argilă se răcesc în interiorul încăperilor. Ferestrele din lemn asigură intimitate, refractă strălucirea şi promovează circulaţia aerului cu amplasarea lor joasă şi cu micile găuri de ventilaţie din apropierea tavanului. Străzile înguste şi pieţele deschise sporesc şi mai mult această circulaţie a aerului la nivelul oraşului. Astfel, arhitectura din Shibam dezvăluie o abordare completă a planificării urbane, adaptată la climatul şi structura socială a oraşului.

UNESCO salvează oraşul de lut

Odată cu declararea Shibam-ului ca obiect al patrimoniului mondial în 1982, problema conservării oraşului de lut a apărut brusc. Clădirile înalte din Shibam au rezistat de secole doar pentru că oraşul a trăit o viaţă activă şi ele au fost reparate în mod regulat. Chiar şi în climatul fierbinte al Yemenului, structurile de lut nemăcinat necesită îngrijire constantă, altfel se vor preface în praf, ceea ce s-a întâmplat deja cu unele clădiri deoarece, într-un anumit moment, locuitorii au început să părăsească oraşul de lut în căutarea altor locuinţe, care sunt mai uşor şi mai ieftin de întreţinut.

În 1984, UNESCO a sunat alarma şi a alocat fonduri pentru a explora posibilităţile de reconstrucţie a oraşului. Pentru că nu era vorba despre o singură clădire sau monument, ci despre un întreg oraş, s-a ajuns la concluzia că singura modalitate de a salva Shibam este de a convinge oamenii să continue să trăiască şi să lucreze printre zidurile sale antice din lut. În 2000, a fost lansat Proiectul de Dezvoltare Shibam, care este derulat de Guvernul Yemenului în cooperare cu Agenţia Germană pentru Asistenţă pentru Ţările Sărace (GTZ).

Yemenul se află pe lista ţărilor cel mai puţin dezvoltate din lume iar viaţa din Shibam, cu tot pitorescul său, este de o sărăcie monstruoasă, lipsită de locuri de muncă şi de o infrastructură modernă elementară. Pentru a face oraşul mai atractiv pentru locuitorii săi, proiectul a realizat instalarea reţelelor de electricitate, canalizare, curăţarea străzilor şi au fost create cursuri de pregătire pentru diverse meserii, inclusiv pentru femei.

Pe un plan elaborat în cadrul proiectului germano-yemenit, dezvoltarea oraşului arată amplasarea clădirilor din partea centrală a Shibam-ului (cele mai noi zone ale oraşului sunt situate în afara zidurilor). Unele clădiri au fost distruse parţial, însă au fost restaurate în cadrul acestui proiect. Printre obiectele care urmau să fie restaurate nu erau doar clădiri cu mai multe etaje, ci şi clădiri publice, moschei sau alte monumente. Cele mai vechi clădiri atestate sunt datate din secolul al XVI-lea, dar probabil există şi unele neatestate. În ultimele secole, casele au fost reconstruite în mod regulat.

Omagiu arhitectului în lut Hassan Fathу

În timp ce unii se străduiesc să păstreze zgârie-norii construiţi din lut cu secole în urmă, alţii încearcă să-i convingă pe contemporani că clădirile din amestecuri de lut sunt practice şi ecologice. Deşi orizontul oraşului Shibam formează probabil vârful, arhitectura bazată pe lut este răspândită în întregul Orient Mijlociu. Unul dintre cei mai mari campioni ai acesteia a fost arhitectul şi intelectualul egiptean Hassan Fathy (1900-1989), a cărui filozofie arhitecturală s-a inspirat din politica socialistă a eroului anti-colonial din Egipt: Gamal Abdel Nasser. James Steele, în biografia arhitectului publicată în 1981, scrie că: „Pe de o parte, Fathу respecta şi admiră tradiţiile europene, iar pe de altă parte, a fost nemulţumit ca parte a unei moşteniri coloniale care ameninţase identitatea Egiptului”.

Datorită disconfortului faţă de modelele europene de arhitectură şi planificare urbană, Fathу a cercetat o gamă largă de tradiţii arhitecturale originare din Egipt. Deşi a fost foarte impresionat atât de arhitectura monumentală faronică, cât şi de cea islamică, el a fost influenţat mai direct de arhitectura vernaculară a Nubiei rurale, o zonă care acoperă sudul Egiptului şi nordul Sudanului. Acesta a fost în Nubia unde a întâlnit prima dată lutul.

„După ce a fost convins de lunga istorie, durabilitatea şi aplicabilitatea culturală a noroiului, precum şi de avantajele sale de mediu”, scrie Steele, „Fathу nu a văzut nici un motiv pentru care lutul nu ar trebui să fie folosit la scară mai largă”. Spre sfârşitul vieţii sale, el a fost recunoscut la nivel mondial pentru dezvoltarea filosofiei arhitecturale care a integrat tehnologia modernă cu cerinţele culturii şi naturii locale, câştigând Premiul Aga Khan pentru Arhitectură în 1980.

Şi totuşi se pare că opera sa nu a reuşit să aibă un impact durabil asupra arhitecturii în Orientul Mijlociu. Nu există proiecte la scară largă care implică metode tradiţionale de construcţie, şi chiar oraşul Shibam se află în pericol. Deşi decenii de instabilitate politică şi războiul actual dintre rebeli Houthi şi forţele guvernamentale sprijinite de saudiţi au trecut în mare parte prin valea sa îndepărtată, arhitectura din Shibam a fost în declin de la naţionalizarea majorităţii clădirilor.

Deşi acestea sunt închiriate proprietarilor lor originali, lipsa de proprietate a făcut ca locuitorii lor reticenţi să investească puţin în costurile de întreţinere. Fără întreţinerea obişnuită, experienţa crucială cu metodele tradiţionale de construcţie riscă să se piardă pentru totdeauna.

Lutul, soluţia crizei locuinţelor?

Şi tradiţia locală este crucială. Când fermierii ecologici din Oxfordshire, Lutfi şi Rubу Radwan, inspiraţi de arhitectura cărămizilor de lut din Arabia Saudită şi Senegal, au construit „Willowbrook Farm” utilizând metode similare ecologice. Cu toate acestea, climatul Marii Britanii este, în mod surprinzător, destul de uscat pentru astfel de cărămizi nefinisate.

Willowbrook Farm din Oxfordshire, Marea Britanie”În schimb, am construit folosind metoda tradiţională britanică şi construirea directă într-o forfetare continuă”, spune Lutfi. „Noi admirăm munca lui Hassan Fathy, dar nu ne-a influenţat foarte mult. Mai important, am vizitat o serie de clădiri din lut în Marea Britanie pentru a vedea cum au fost tratate problemele locale”.

„Arhitectura pe baza de lut este mai durabilă şi mai ieftină dacă se iau în considerare costurile de mediu”, continuă el. „Materialele şi forţa de muncă pot fi de obicei obţinute la nivel local, astfel încât acestea să beneficieze de o economie locală mai degrabă decât să se bazeze pe importuri din exterior, ceea ce afectează, de asemenea, costurile de energie implicate de transporturi.

„În plus, impactul asupra mediului este minim. Aceste metode tradiţionale sunt, cu siguranţă, o alternativă viabilă la metodele moderne durabile, dar mult mai puţin ecologice,” concluzionează Lutfi. Având o lipsă de case avaluată la aproximativ 3,5 milioane de locuinţe raportate pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, o soluţie accesibilă, durabilă şi ecologică probabil se află în tradiţiile locuitorilor unei văi uitate de timp din Yemen.