Suferiţi de alergii? Iată 9 plante pe care să le evitaţi şi ce să creşteţi în loc

Iubiţi ideea unei grădini frumoase şi înflorite, dar sunteţi nevoiţi să o abandonaţi din start din cauza alergiilor sau a astmului de care suferiţi? Faptul că aveţi unele alergii nu trebuie să însemne renunţarea totală la această plăcere. Secretul de a vă bucura de propria dvs. grădină este să găsiţi plante care să dea aspectul pe care îl doriţi, şi care, în acelaşi timp, să nu vă provoace niciun fel de probleme. Adică, trebuie să evitați plante alergene.

Nu toţi oamenii sunt alergici la acelaşi lucru, iar reacţiile alergice pot varia de la simptomele ”febrei fânului” (alergia la polen sau rinita alergică) la erupţii cutanate, urticarie şi băşicuţe (dermatita de contact). Unele plante anuale populare, plante perene şi arbuşti sunt mai susceptibili de a declanşa reacţii alergice decât alte plante.

Citește și Idei pentru amenajarea unui colț al grădinii

Dacă vă uitaţi la o grădină, mai ales în primăvara şi vara, credeţi imediat că toate acele flori vă vor transforma ziua într-un adevărat coşmar? Pentru majoritatea persoanelor care suferă de alergii, nu florile sunt cu adevărat problema. Este foarte puţin probabil ca tocmai plantele ”ţipătoare” să provoace neajunsuri, întrucât culoarea lor este proiectată astfel încât să atragă insectele, care, apoi, transportă polenul de la o floare la alta.

Deseori, plantele mai puţin spectaculoase sunt şi cel mai puţin pretenţioase. Acestea se pare că se bazează pe vânt pentru a-şi face polenizarea, iar polenul purtat de vânt nu afectează oamenii (şi animalele de companie) într-o măsură prea mare. Sau, măcar, nu ar trebui! Desigur că aceasta nu este o abordare ştiinţifică, însă ce vă pot spune cu siguranţă este că unele plante familiare cu flori se numără printre cei mai ”căutaţi infractori”. Alte plante, cum ar fi Splinuţa sau Solidago, care pot fi considerate ca aducătoare de neplăceri, sunt, de fapt, o alegere bună.

Mini-grădina de ierburi aromatice

Sfat: Optaţi pentru plante femele. De asemenea, căutaţi hibrizi sterili sau hipoalergenici. Plantele dioice (din greacă dis = doi; oikos = casă, gazdă) sau plantele dioecice sunt plante cu flori unisexuate sau dicline la care florile mascule se află pe o plantă, iar cele femele pe altă plantă, deci pe indivizi separaţi, astfel încât unele exemplare ale aceleiaşi specii au numai flori femele, iar altele numai flori mascule. La plantele dioice este prevenită autopolenizarea (polenizarea florilor cu propriul lor polen). Un exemplu de plantă dioică este cânepa (Cannabis sativa), la care „cânepa de vară” este masculă, iar „cânepa de toamnă” femelă. Plante dioice mai sunt măcrişul (Rumex acetosa), hameiul (Humulus lupulus), urzica (Urtica dioica), spanacul (Spinacia oleracea), precum şi unii arbori ca salcia (Salix sp.,), plopul (Populus sp.), curmalul (Phoenix dactylifera), dudul (Morus sp.), tisa (Taxus baccata) etc.

Iată, în continuare, câteva opţiuni care vă vor permite să nu mai strănutaţi în grădină:

1. Moţul curcanului (Amaranthus caudatus)

Este cunoscut pentru clopoţeii săi din flori roşii, care înfrumuseţează grădinile toamna şi sunt uimitoare în aranjamentele florale. Polenul din aceste flori poate fi, totuşi, un iritant major pentru persoanele care suferă de febra fânului. Acesta poate provoca, de asemenea, probleme de alergie.

Alternative mai puţin dăunătoare

Dacă sunteţi în căutarea unei flori cu care să înlocuiţi Moţul curcanului, gândiţi-vă prima dată la Coada de pisică sau Coada vulpii (Acalypha hispida). Este originară din ţările tropicale, Noua Guinee şi datorită aspectului său deosebit, a frumuseţii codiţelor cu flori lungi roşu-aprins este foarte apreciată în ţările din Europa ca planta decorativă, de apartament. Florile sale lungi şi strălucitoare sunt la fel de dramatice ca cele ale Moţului curcanului. În climatele propice poate ajunge la 3 metri înălţime şi la 1,8 metri lăţime, atunci când este plantată în pământ. Totuşi, nu va căpăta dimensiuni colosale dacă va fi lăsată într-un ghiveci mai mic. O astfel de plantă vrea soare din plin sau umbră parţială şi apă în mod regulat. De asemenea, este o alegere bună pentru o seră.

2. Ricinul (Ricinus communis)

A devenit o alegere populară ca plantă declarativă sau ca plantă-ancoră într-o grădină inspirată de flora tropicală. Creşte destul de rapid şi destul de mare, şi poate fi tratată anual. Din păcate, toate părţile plantei sunt toxice. Polenul poate provoca o reacţie alergică, iar seva este şi ea dăunătoare. De asemenea, este foarte invaziv, un alt motiv pentru a-l ţine departe de grădina dvs.

Alternative mai puţin dăunătoare

Dacă doriţi ceva care să se evidenţieze, cu avantajul suplimentar al unei mulţimi de flori impresionante, gândiţi-vă, în schimb, la creşterea Hibiscusului (Hibiscus rosa-sinensis). Această plantă poate ajunge la înălţimi de la 2,4 până 4,5 m şi să se întindă de la 1,5 la 2,5 metri lăţime. Puteţi găsi, de asemenea, soiuri pitice. Florile pot dura doar o zi, dar sunt nişte flori prolifice care atrag păsările şi fluturii. În climate mai reci, aduceţi-l în interior în timpul iernii. Furnizaţi-i soare din plin şi apă în mod regulat pe tot parcursul sezonului de creştere. Fiţi atenţi la afide!

Hibiscusul este floarea naţională în Haiti şi este utilizat în sloganul lor naţional de turism. Speciile de hibiscus sunt reprezentative şi pentru alte naţiuni. Hibiscusul syriacus este floarea naţională a Coreei de Sud, iar Hibiscus rosa-sinensis este floarea naţională a Malaysiei.

3. Muşeţel (Matricaria recutita)

Cine ar crede că o plantă recunoscută ca având o influenţă calmantă ar putea avea un rol ascuns (negativ) în alergii? Se pare că polenul de muşeţel poate contribui la simptomele febrei fânului, frunzele şi florile pot provoca reacţii cutanate, iar consumul de alcool poate fi o problemă dacă sunteţi foarte alergic. Acest lucru se datorează faptului că muşeţelul este doar una dintre numeroasele plante populare care sunt legate de ambrozie, notorie printre suferinzi de alergii. Dacă creşteţi muşeţelul pentru prepararea ceaiului, este posibil să doriţi să vă reevaluaţi opţiunile, mai ales dacă aveţi alergii puternice.

Alternative mai puţin dăunătoare

Dacă doriţi o acoperire plăcută a solului, Cimbrul lămâios (Thymus pseudolanuginosus) este o opţiune de creştere rapidă. Este fericit oriunde, de la însămânţarea în pământ până la împrăştierea sau revărsarea peste garduri şi ziduri, şi este cunoscut pentru atragerea fluturilor, albinelor şi insectelor benefice. Micile sale flori roz apar în timpul verii. Cimbrului lămâios îi trebuie cât mai mult soare, deşi este posibil să aveţi nevoie şi de umbră în cele mai fierbinţi ore de vară, şi puţină apă, odată crescut. Plantaţi-l în sol afânat şi bine drenat şi tundeţi-l dacă devine prea stufos sau prea înalt.

Există, de asemenea, două opţiuni bune pentru cei care doresc să bea ceaiuri infuzate din plante medicinale. O alegere populară este Levanţica englezească (Lavandula angustifolia). Există numeroase soiuri de lavandă fiind cunoscute pentru florile lor violete, pentru parfum şi pentru folosirea culinară. Acest arbust veşnic verde creşte puţin şi compact, de obicei ajungând la 60 de cm înălţime şi lăţime, cu frunze verzi şi verzi-argintii şi flori deasupra frunzelor. În general, înfloreşte de la sfârşitul primăverii până în vară, dar unele soiuri pot avea repetate flori mai târziu în timpul verii. Atrage fluturii şi păsările. Plantaţi-o în sol bine drenat, în plin soare sau în umbra parţială, în zonele mai călduroase. Este tolerantă la secetă, odată crescută, necesitând doar apă în proporţii moderate. Tundeţi-o la jumătate după ce termină de înflorit, pentru a o menţine ordonată.

Dacă vă simţiţi îndrăzneţi, puteţi întotdeauna să creşteţi faimoasa Mentă (Mentha spp.). Problema cu menta nu este că ar fi greu de crescut şi că este o provocare să o ţineţi sub control. Totuşi, ceaiul delicios de mentă merită orice efort. Dacă doriţi să luaţi mentă, plantaţi-o într-un recipient fără crăpături sau într-un loc unde nu vă deranjează dacă se răspândeşte. Plantele mature vor ajunge până la 60-65 de cm înălţime. Plantaţi-o în plin soare sau în umbră parţială, ţinând cont de faptul că preferă solul umed şi bine drenat, deşi poate prospera şi în alte locuri. Nu au nevoie aproape deloc de îngrijire în timp ce cresc. Adunaţi frunzele înainte ca planta să înflorească.

4. Margarete, mai ales Ochiul Boului (Leucanthem vulgare, Chrysanthemum leucanthemum).

Ochiul Boului (adică margareta comună) este una dintre cele mai populare margarete de vară. Aceasta poate fi, de asemenea, o problemă pentru persoanele care suferă de alergii. Oamenii reacţionează la polen, frunze, flori şi chiar extracte derivate din acestea, ducând la febra fânului, erupţii cutanate, urticarie şi alte simptome neplăcute.

Alternative mai puţin dăunătoare

Dacă sunteţi în căutarea unei plante cu flori albe, în timpul verii, Brumărelele (Phlox paniculata) sunt o alegere mai potrivită pentru alergici. Florile sale parfumate înfloresc în timpul verii, în nuanţe de la alb şi până la roz, trandafiriu, roşu şi mov. Odată ce aţi stabilit planta, prindeţi vârfurile pentru a le încuraja să se bifurce sau ramifice. Asiguraţi o bună circulaţie a aerului deoarece această plantă este predispusă la mucegai.

5. Iasomie (Jasminum spp.)

Este greu să nu iubeşti iasomia dulce-mirositoare, o ”plantă alpinistă” care se dezvoltă rapid şi se răspândeşte la fel de repede şi care abundă în flori – dacă nu suferiţi de alergii, bineînţeles. Florile parfumate, datorită polenului, pot provoca strănuturi în exces care vă vor ţine departe de ea, din păcate.

Alternative mai puţin dăunătoare

Dacă doriţi o altă plantă căţărătoare parfumată, dar nu doriţi să riscaţi în privinţa alergiilor, sau o plantă care să preia rolul de regină a grădinii dvs., încercaţi Mazărea dulce (Lathyrus spp.). Mazărea este o plantă de alpinism care îşi pierde frunzişul toamna. Foarte parfumate, florile acestei plante sunt implicate în fabricarea multor parfumuri pentru femei, pentru a le numi doar pe cele de la Givenchy – Amarige sau Dior – Chris 1947. Aveţi grijă, fructele acestei plante de alpinism sunt foarte toxice, evitaţi să le mâncaţi şi, în special nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în preajma ei.

Nu au flori albe şi nu pot înflori atât de mult timp, dar când vine vorba să anunţe sosirea primăverii şi să adauge un miros dulce în grădină, sunt greu de învins. Genul Lathyrus include circa 150 specii anuale şi perene originare din zonele temperate, dintre acestea cea mai cultivată plantă anuală fiind specia Lathyrus odoratus L. – Măzărichea parfumată sau Sângele voinicului.

Aplicaţi-i lucrări curente de îngrijire: udatul regulat, tratamente fitosanitare, afânarea solului şi distrugerea buruienilor. La acestea se adaugă lucrarea de susţinere a plantelor, folosind tutori şi sârme sau sfori pe care se dirijează plantele. Va trebui să-i oferiţi protecţie împotriva păsărilor. Puteţi, de asemenea, să creşteţi Mazărea roşie (L. latifolius) perenă şi veşnic verde. Înfloreşte toată vara şi se poate descurca de minune şi într-un climat mai arid, chiar naturalizând. Furnizaţi-i apă moderat.

6. Ienupăr (Juniperus spp.)

Mulţi oameni descoperă, după o sesiune de tăiat tufişurile de ienupăr, că mâinile lor reacţionează prost. Această aranjare peisagistică este de preferat, dar atât polenul cât şi contactul cu planta însăşi pot provoca febra fânului şi problemele legate de piele. Dacă sunteţi hotărâţi să creşteţi ienupăr, chiar dacă vă deranjează, căutaţi plante feminine.

Alternative mai puţin dăunătoare

Pentru un aspect similar însă fără reacţii alergice, poate veţi dori să plantaţi Rozmarin (Rosmarinus officinalis). Aceasta este o plantă de bază în grădinile mediteraneene. Este atât parfumată, cât şi utilă pentru gătit. Rozmarinul poate avea mai multe forme: în poziţie verticală, stufos, plângător sau târâtor. Înălţimea variază de la 30 de cm la 2 m. şi se răspândeşte foarte uşor. Atrage albinele, fluturii şi colibrii. Rozmarinul se poate planta în plin soare şi în sol bine drenat. Oferiţi-i puţină apă, în mod cumpătat, şi nu o sufocaţi cu prea mult îngrăşământ. Strângeţi vârfurile pentru a le păstra în forma dorită.

7. Ambrozie (Ambrosia spp.)

Bineînţeles că majoritatea oamenilor n-ar cultiva niciodată de bunăvoie ambrozie. Ea îşi merită reputaţia ca principala cauză a febrei fânului. Toate speciile pot provoca reacţii alergice puternice. Din păcate, nu există, în mod aparent, un loc în care să nu crească fericită. Poate fi, totuşi, destul de arătoasă, întrucât înfloreşte la sfârşitul verii şi toamnei. Deci, dacă vă place aspectul, dar nu doriţi alergii, aveţi un înlocuitor.

Alternative mai puţin dăunătoare

De ani de zile, Splinuţa (Solidago spp.) a fost catalogată, în mod fals, prin aceleaşi procedee stilistice ofensatoare ca şi ambrozia. De atunci s-a dovedit că polenul auriu este purtat de insecte, iar planta nu este mai susceptibilă de a provoca alergii decât multe alte plante recomandate persoanelor care suferă de febra fânului. În plus, ce alte plante îţi vor da acele valuri de puf galben la sfârşitul verii şi toamnei?

Grădina sălbatică – pe cât de comodă, pe atât de captivantă

Aveţi posibilitatea să alegeţi între plantele native şi hibrizi, care tind să fie mai scunzi şi să înflorească mai mult. Sunt, de asemenea, fericite în soluri care sunt mai puţin bogate şi nu au nevoie de aproape nicio îngrijire după ce ajung la maturitate. De asemenea, atrag păsările şi fluturii. Splinuţei îi merge cel mai bine în plin soare, la umbra parţială şi cu apă moderată. De asemenea, sunt rareori tulburate de dăunători sau boli. Semănaţi seminţele sau puneţi plantele la o distanţă de 30 de cm. Nativii pot ajunge până la 2 metri înălţime; hibrizii tind să fie mai mici. Reînsămânţarea nu este o problemă atât de mare cu hibrizii, dar aceştia nu se vor reproduce exact ca planta-mamă şi, tocmai de aceea, ar trebui să fie propagaţi prin diviziune sau tăieturi stem. Tăiaţi frunzele în timpul iernii. Împărţiţi plantele primăvara.

Citeşte şi 21 de pomi care nu au ce căuta în grădina ta

Dacă încă nu sunteţi sigur în privinţa Splinuţei, dar iubiţi ideea unei întinderi de flori galbene vara, de ce să nu încercaţi Crinii sălbatici (Hemerocallis hybrids)? Aceste plante perene adaptabile iubesc soarele din plin, cu excepţia celor mai calde climate şi nu necesită aproape niciun efort în procesul de dezvoltare. Crinii sălbatici cresc, în general, 60 – 120 de cm în înălţime şi 60 – 90 de cm în lăţime. Mulţi sunt recunoscuţi pentru procesul de înflorire de la sfârşitul primăverii şi începutul verii, dar sunt disponibili şi hibrizi mai târzii. Există chiar şi tipuri de reînflorire, cum ar fi seria Starburst. Puteţi alege între plantele veşnic verzi, semi-verzi şi foioase.

Plantaţi ori de câte ori terenul poate fi prelucrat, inclusiv iarna în zonele cu climă blândă. Se vor împăca cel mai bine cu sol bine drenat, dar pot ”manipula” orice tip de sol. Furnizaţi-i apă regulat din primăvară până în toamnă. Divizaţi-le la câţiva ani,  toamna sau primăvara devreme, dacă devin prea aglomerate.

8. Floarea-soarelui (Helianthus annuus)

Aceste flori de vară sunt, de asemenea, declanşatoare de alergii. Atât polenul, cât şi seminţele pot provoca probleme, la fel cum o fac şi muşeţelul, margareta şi ambrozia. Unii oameni chiar reacţionează la frunze atunci când le ating.

Alternative mai puţin dăunătoare

Nu trebuie să renunţaţi însă la creşterea acestor flori vesele. Acum există flori de floarea-soarelui fără polen sau hipoalergenice. Unele dintre cele mai cunoscute soiuri sunt ”Apricot Twist”, ”Infrared Mix”, ”Lemon Eclair”, ”Joker”, ”Moonbright”, ”ProCut Bicolor”, ”Sunbeam”, ”Sunbright Supreme” şi ”Sunrich”.

Idei pentru amenajarea grădinilor urbane

Acestea pot creşte în toate zonele. După cum sugerează şi numele, iubesc soarele din plin, iar seminţele atrag păsări, fluturi şi oameni. Planta este destul de nepretenţioasă în privinţa solului, dar are nevoie ca acesta să fie suficient de afânat pentru a se adapta la adâncimea sa. Este, de asemenea, mai fericită cu apă regulat, dar poate face faţă şi secetei. Va trebui să adoptaţi soiurile mai mari.

9. Glicină (Wisteria floribunda, W. chinensis)

Indiferent de cât de impresionaţi sunteţi de romantismul Glicinei care, primăvara, cade maiestuoasă peste terase şi urcă neastâmpărată pe stâlpi, dacă planta vă declanşează alergii, tot ceea ce trebuie să faceţi este să părăsiţi zona cât mai curând posibil. Polenul este un renumit declanşator al febrei fânului, iar tăierea sau uneori chiar atingerea plantei poate provoca reacţii cutanate.

Alternative mai puţin dăunătoare

Dacă doriţi o viţă înfloritoare care se va extinde pe o pergolă sau pe gard, Hibrizii de clematite (Clematis armandii) sau hibrizii clematis pot fi ceea ce căutaţi. Clematitele sunt unele dintre cele mai îndrăgite liane cultivate în grădinile de la noi. În ultima perioadă, aceste liane înfloritoare au apărut tot mai mult pe piaţă.

Clematitele cu flori mari cresc cel mai bine într-un sol umed (dar nu cu exces de apă), fertil, bogat în humus şi calciu. Pentru a îmbunătăţi fertilitatea solului, la plantare se poate adăuga turbă îmbogăţită cu minerale. Clematitele evoluează cel mai bine dacă au pământul de la bază umbrit (mai rece) şi partea superioară a plantei expusă în plin soare. Soiurile de clematite care au cerinţe mai mari faţă de soarele intens sunt cele cu floare închisă la culoare – flori albastre, violet sau roşii.

Citește și Sfaturi şi sugestii de amenajare pentru grădina din balcon

Clematitele pot fi dirijate pe garduri, ziduri sau pe suporturi specifice grădinilor (pergole, arcade, scarite, arbori etc.). În condiţiile climatice ale României, clematitele sunt în general plante rezistente la ger. Cu toate acestea, există riscuri legate de anumite situaţii particulare, cum ar fi îngheţurile târzii de primăvară. În comerţ, clematitele se găsesc de cele mai multe ori în ghivece, deci cu rădăcini bine dezvoltate, care vor asigura o prindere foarte bună după plantare. În plus, având rădăcinile destul de dezvoltate în ghiveci, clematitele se pot planta începând cu luna aprilie, până în luna noiembrie.

Citeşte şi despre alte plante de grădină non-alergene

După plantarea clematitei, prima măsură de îngrijire ar fi mulcirea plantei. Mulcirea este măsura prin care acoperim pământul de la baza plantei – cu rumeguş sau resturi de scoarţă. După cum am menţionat şi mai sus, clematitelor le place pământul umed, aşa că nu uitaţi acest aspect. Va trebui udată doar cât este nevoie pentru a-i ţine pământul umed. Fertilizarea clematitelor se realizeaza in special cu fertilizatori solizi (granule). Atenţie! Nu o fertilizaţi (în exces) la plantare!

Clematitele verzi, cu florile sale albe, parfumate, pot ajunge la 4 – 5 metri înălţime. Hibrizii de clematis decorativi au flori mari într-o gamă de culori, de la alb şi roz până la albastru şi violet, şi pot ajunge la 2 până la 3 metri înălţime.

Află mai multe despre cum să amenajezi grădina cu lavandă

Cele mai multe tipuri de clematite au nevoie de aproximativ cinci până la şase ore de soare, dar nu în orele prea fierbinţi. Regula standard este să-şi păstreze rădăcina la umbră şi capul în soare. Nu le prieşte solul sălbatic, şi în acelaşi timp, trebuie să le păstraţi umede şi să nu le lăsaţi să se usuce. Alimentaţi lunar cu un îngrăşământ echilibrat în timp ce cresc şi oferiţi-i sprijinitori.

Acestea pot fi deranjate de dăunători şi boli familiare cunoscute; asiguraţi o circulaţie adecvată a aerului şi eliminaţi orice parte a plantelor infestate de boală şi aruncaţi-le departe de grădină. Clematis are un alt avantaj faţă de glicină: florile durează mai mult. Plantaţi la cel puţin 30 cm de pereţi sau de alte plante. La sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie eliminaţi lăstarii morţi şi tundeţi-i pe cei vii moderat.