Supranumită planta minune sau leacul universal, planta Aloe Vera (cunoscută şi sub denumirea de Aloe Barbadensis datorită cultivării sale intensive în Insula Barbados încă de acum sute de ani) este renumită pentru miraculoasele sale proprietăţi vindecătoare. Frunzele sale cărnoase sunt zimţate, cu spini şi sunt pline cu un gel vâscos. Acestea dau plantei forma unei vaze de flori, frumos arcuită. Rădăcinile plantei Aloe Vera sunt superficiale, nu se dezvoltă mult în adâncime, ci mai mult în lăţime, la câţiva centimetri adâncime, fapt ce înlesneşte apariţia drajonilor, a ”puilor” de Aloe Vera.
Originară din nordul Africii, Aloe Vera are nu mai puţin de 450 de specii diferite pe întreg mapamondul, mărimea acestora variind de la câţiva centimetri până la mai bine de doi metri speciile cele mai înalte, anvergura acestora apropiindu-se de trei metri. Chiar dacă planta de Aloe Vera conţine apă în proporţie de 99%, restul de 1% reprezintă o combinaţie benefică de aproximativ o sută de substanţe ce se găsesc într-o simbioză desăvârşită.
Citeşte şi Tot ce ar trebui să ştiţi despre plantele suculente
Dintre numeroasele ”ingrediente” vitale conţinute de Aloe Vera, putem enumera cele mai importante categorii: vitamine, minerale, zaharuri, enzime, aminoacizi, antrachinone, saponine, acizi graşi şi acid salicilic. Cultivată de britanici în unele din fostele colonii (cele ce beneficiau de condiţiile climaterice optime) de secole, Aloe Vera era folosită iniţial numai ca laxativ, ulterior descoperindu-se proprietăţile sale de detoxifiere şi calmare a organismului uman, precum şi conţinutul său bogat în vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B9, B12, calciu, fosfor, fier, potasiu, magneziu, zinc, şi hormoni cu efect antiinflamator.
Condiţii de cultivare a plantei Aloe Vera
Plantei Aloe Vera îi plac substraturile foarte bine drenate, formate din amestecuri de nisip, perlit, piatră ponce sau pietriş ascuţit. Cultivată la ghiveci, în casă, planta trebuie poziţionată în locuri ce se bucură de lumină o perioadă cât mai lungă din zi. Dacă doriţi să o scoateţi afară pe timpul verii, trebuie să o faceţi treptat, evitându-se a se lăsa acolo în timpul nopţilor geroase. Aloe Vera nu rezistă la îngheţurile de primăvară sau la cele târzii, de toamnă. În aer liber, Aloe Vera poate creşte foarte bine în plin soare sau în locuri umbrite parţial dar numai în zone climaterice unde temperaturile minime nu coboară către limita îngheţului.
Informaţii generale
- Denumire ştiinţifică: Aloe Barbadensis;
- Nume comun: Aloe Vera;
- Timp de plantare: primăvara târziu;
- Timp de înflorire: vara târziu, toamna devreme;
- Habitat optim: pante stâncoase;
- Utilizări: plante de casă, grădină, medicinale;
- Clasificare ştiinţifică: regnul Plantae din divizia Magnoliophyta, clasa Angiospermae, ordinul Liliales, familia Liliaceae, genul Aloe, specia Barbadensis;
- Descriere: înălţime 20 cm – 200 cm, anvergură 30 cm – 300 cm;
- Textură: grosieră;
- Rata de creştere: moderată;
- Culoare frunze: verde, verde spre gri, albastru;
- Culoare flori: alb-portocaliu, galben, roşu;
- Cerinţe lumină; soare, parţial umbră;
- Sol: nisipos, excelent drenat;
- Toleranţă la secetă: mare.
Cultivarea plantei Aloe Vera prezintă o serie de provocări specifice pe care cultivatorii trebuie să le cunoască şi să le înţeleagă. Aceste provocări se referă la trei elemente: udare, temperatură şi substrat. De obicei, în zona noastră climaterică, planta de Aloe Vera se cultivă la ghivece. De aceea, primul lucru ce trebuie verificat este prezenţa orificiilor de scurgere de la baza ghiveciului, în lipsa acestora procedându-se la găurirea bazei ghiveciului.
Înmulţirea
De obicei, planta-mamă de Aloe Vera dezvoltă câţiva drajoni în jurul său, aceştia putând fi tăiaţi şi replantaţi în ghivece proprii. O metodă mai dificilă de înmulţire este prin seminţe, acestea având nevoie o perioadă de la două săptămâni până la câteva luni ca să germineze. Totuşi, dacă doriţi o astfel de înmulţire, seminţele se pun într-un ghiveci umplut cu substrat cam trei-sferturi, se acoperă cu doar doi centimetri de substrat (plantarea prea adâncă poate dăuna germinării) apoi se aşează ghiveciul într-un loc însorit unde va trebui să aveţi grijă ca solul să fie umed mereu.
Udarea
Fiind o plantă nativ rezistentă la secetă (potrivit climei din zona sa de origine), Aloe Vera poate reţine umezeală în frunzele sale o perioadă destul de mare de timp. Tocmai această toleranţă ridicată la condiţiile de secetă ne va obliga să udăm Aloe Vera foarte rar în lunile de iarnă (o dată pe săptămână). În rest, se recomandă udatul plantei numai atunci când substratul este complet uscat la suprafaţă. Udarea trebuie făcută astfel încât în farfuria de sub ghiveci nu trebuie să rămână apa, umezeala excesivă fiind mediul propice pentru dezvoltarea numeroaselor boli fungice ale plantelor.
Temperatură şi lumină
Aloe Vera este o mare iubitoare de lumină şi căldură, temperaturile peste 12 grade Celsius fiind cele în care planta se poate dezvolta normal chiar şi în timpul iernii. Aloe Vera se simte cel mai bine în bătaia directă a razelor de soare dar poate creşte la fel de bine şi în zone parţial umbrite dar nu întunecoase.
Indicaţii terapeutice
Extractele din Aloe Vera au efect anticancerigen, emolient, laxativ, purgativ, stimulent stomahic, tonic, vermifug, antireumatic, antiulceros si antidiabetic.
În admninistrarea internă se foloseşte pentru: anemie, leucemie, regenerarea ficatului, arsuri gastrice, gastrită hiperacidă, combaterea alergiilor şi stimularea sistemului imunitar.
În administrarea externă se utilizează pentru: astm, rinită, dureri de cap, afte, gingivită, micoză bucală, eczeme, arsuri de piele, urticarie, micoza piciorului, ulcer varicos şi hemoroizi.
Recoltarea
De la Aloe Vera se utilizează îndeosebi frunzele recoltate manual de la plantele mature de peste 3- 4 ani, prin ruperea a 3-5 frunze, la interval de 5-8 săptămâni. Atenţie, nu se recomandă tăierea frunzelor cu instrumente metalice (cuţit, foarfecă) ci ruperea acestora. În cazul când extrageţi imediat sucul, aveţi grijă că acesta se oxidează rapid dacă nu este prelucrat în decurs de două ore, pierzându-şi aproximativ 95% din proprietăţile active. Dacă alegeţi să păstraţi frunza ruptă, este bine de ştiut că aceasta îşi păstrează proprietăţile aproximativ 3 luni, numai dacă o păstraţi la răcoare (în pivniţă sau în cutia de legume a frigiderului). De la Aloe Vera se utilizează gelul (lichidul translucid, cu gust sălciu, extras din partea cărnoasă a frunzelor), sucul de culoare galbenă, amar şi foarte bogat în răşini (extras din partea pieloasă a frunzelor) şi miezul frunzei ca atare.
Pentru extragerea miezului, iată cum trebuie să procedaţi : rupeţi frunza în partea cea mai lată, în aşa fel încât să obţineţi o felie de 2-3 cm grosime. Aşteptaţi câteva minute până ce aloina se scurge din seva frunzei (acea substanţă gălbuie care este puternic laxativă, aceasta fiind chiar toxică dacă este ingerată în cantităţi mari). Tăiaţi bucata de care aveţi nevoie, îndepărtaţi spinii şi despicaţi-o pe lung. Lipiţi miezul frunzei direct pe locul ce urmează a fi tratat, fără să apăsaţi. Atenţie! Se recomandă utilizarea cu prudenţă a plantei în caz de sarcină şi alăptare dar şi în cazul în care se administrează medicamente antiaritmice, diuretice, antidiabetice, digitalice (glicozide cardiotonice), precum şi consultarea unui medic specialist în toate situaţiile ce presupun administrarea internă.
