Magnolia – regina grădinilor

Cunoscută şi cultivată în Asia şi America de Nord încă din timpuri străvechi, magnolia a fost adusă din America în Europa de către John Banister (1654-1692), un renumit naturalist englez.

Prima specie de magnolie adusă de Banister a fost Sweetbay magnolia (Magnolia virginiana). În ţara noastră, magnolia a început să fie înmulţită şi comercializată undeva către sfârşitul secolului XIX.

Manuscrise din China dovedesc faptul că magnolia a fost folosită încă de la începutul secolului al XI-lea la vindecarea unor boli. Denumirea provine de la botanistul francez Pierre Magnol (1638-1715), membru al Academiei Regale de Ştiinţe din Paris, cel care a iniţiat clasificarea plantelor în grupe şi specii.

Cum se integrează în decorul grădinii?

Cuprinzând arbori şi arbuşti originari din America de Nord, Extremul Orient şi chiar Himalaia, genul magnolia are specii de plante ale căror înălţimi variază de la 3 metri (Magnolia liliflora) şi până la 28-30 metri (Magnolia grandiflora, Magnolia acuminata).

Citeşte şi Spectacolul primăverii: cei mai frumoși copaci și arbuști de grădină

Simple sau bătute, inflorescenţele magnoliilor sunt solitare, regulate, terminale, mari, hermafrodite, de culori diferite în funcţie de specie: albe, roz, purpurii, mov, verzi – gălbui, albăstrui.

În formă de con viu colorat, fructul magnoliei conţine seminţe globuloase, cu un înveliş cărnos roşu, la maturitate acestea rămânând suspendate de fruct printr-un filament lung şi subţire.

Atât forma coroanelor, cât şi frunzişul unora dintre specii (datorită dimensiunilor mai puţin obişnuite şi a coloraţiei) dau o notă unică, maiestuoasă în peisaj, ba chiar şi seminţele ce rămân suspendate de conul viu colorat atragând atenţia.

Plantate în aliniamente pe alei şi în combinaţii cu alte specii, magnoliile pot fi folosite cu succes în parcuri şi grădini, solitar sau grupate.

Varietăţi: magnolia denudata, acuminata, macrophilla, magnolia kobus şi tripetala sau magnolia hibridă soulangiana, care, la noi în România, este considerată printre cele mai frumoase.

De ce să plantăm magnolia?

În general, magnolia este o plantă nepretenţioasă, mai puţin la condiţiile de climă. Este sensibilă la ierni cu temperaturi scăzute, la gerurile târzii de primăvară, la curenţii de aer, la soluri argiloase şi secetoase.

Mare iubitoare de lumină naturală, magnolia se dezvoltă cel mai bine în plin soare dar înfloreşte fără nici o problemă şi dacă se afla la semiumbra oferită de copacii din jur. Totuşi, magnoliile ce sunt plantate în umbră au ramificatii puţine şi firave, cu flori puţine.

Unde plantăm magnolia?

Locul în care urmează să plantaţi magnolia trebuie să fie protejat de vânt, de preferinţă pe lângă clădiri sau ziduri. Distanţele de plantare faţă de alte specii sunt de minim 4 metri, în cazul în care formele sunt arboricole sau de aproximativ 3 m, dacă magnolia este de tip arbust.

Magnolia se plantează primăvara, până la sfârşitul lui aprilie sau toamna târziu, înainte de primul îngheţ. Apariţia frunzelor copacilor este un bun indiciu că plantarea magnoliei este târzie.

Originară din ţinuturi calde, magnolia are nevoie de un climat blând, cu ierni mai puţin geroase, fără curenţi de aer şi geruri târzii de primăvară. Solurile în care se dezvoltă excelent sunt umede, uşor drenabile, puţin acide sau alcaline dar bogate în materii organice, compost sau îngraşământ din frunze.

Cum plantăm magnolia?

După alegerea locului potrivit, se sapă o groapă în care se aşează arbustul. Aceasta trebuie să fie destul de mare încât rădăcinile să stea lejer. În ceea ce priveşte adâncimea, este recomandabil sa nu se îngroape arbustul, ci să fie aşezat la o adâncime egală cu cea care este indicată pe tulpină, adică cea la care a fost plantat în seră.

De reţinut este faptul că magnolia este un arbust cu rădăcini ce îşi adună substanţele hrănitoare din stratul de pământ de la suprafaţă, deci plantarea prea adâncă nu o va fi pe placul magnoliei.

Pentru a evita stagnarea apei (care favorizează putrezirea rădăcinii) pe fundul gropii săpate se aşează un strat de nisip de râu sau pietriş de circa 5 cm. Apoi se adaugă pământ alcătuit în proporţie de 50 % din pământul provenit de la săparea gropii plus turbă, bălegar descompus sau îngrăşământ din frunze putrezite.

După ce se aşează copacul, se înlătură sârma sau folia de plastic din jurul rădăcinilor şi se adaugă treptat acelaşi amestec de pamânt. Se tasează cu grijă acest amestec de pamânt în jurul tulpinii, pentru înlăturarea golurilor de aer şi se sapă un mic sanţ în jurul tulpinii, în care se toarnă apa.

După plantare, se udă consistent. De asemenea, o substanţă fertilizatoare echilibrată va da magnoliei un start ideal.

Apoi, se acoperă pământul de sub ramuri cu talaş, bucăţi mărunţite de scoarţă de copac, frunze uscate sau ace de pin. Stratul trebuie să fie de aproximativ 8 cm şi trebuie înlocuit periodic (la două săptămâni).

Acest strat protector ajută la menţinerea umidităţii la suprafaţa pământului, zonă în care rădăcinile magnoliei sunt active. Arbuştii plantaţi de curând trebuie legaţi de un suport vertical ce se va înlătura numai după un an.

Când şi cum udăm magnolia?

În principiu, apa provenită de la ploi este suficientă pentru arbuştii care beneficiază şi de stratul protector de care am vorbit mai sus. În zonele mai uscate, unde plouă rar, rădăcinile trebuie udate săptămânal, cu circa 5 litri la fiecare udare, dar cu mare grijă pentru a nu fi înecate, în cazul în care pământul nu este uşor drenabil (toată apa adăugată trebuie să se infiltreze în sol).

Cum întreţinem magnolia?

Imediat ce magnolia a prins rădăcini în locul în care a fost plantată, nu mai are nevoie decât de îngrijiri minime. Când vine vorba de magnolie, una din cheile succesului este ca pomul să fie lăsat să crească la maxim, chiar dacă acest lucru înseamnă că va face multă umbră în jurul lui.

Magnolia nu suportă să fie transplantată şi nici deranjată, de aceea este bine să lăsaţi o zonă de circa 6 metri în jurul ei (în cazul speciilor arboriforme, ce ating dimensiuni uriaşe).

Tăierea magnoliei nu este o operaţie necesară, deşi poate fi făcută pentru a reduce dimensiunea coroanei. Momentul optim pentru tăierea magnoliei este la sfârşitul primaverii, după ce a înflorit, pentru ca rănile provocate la tăiere să aibă timp să se vindece în perioada de vegetaţie.

Se recomandă protejarea rădăcinile magnoliei atunci când se sapă eventualele plante din jurul ei, acest lucru putând stopa procesul de creştere al magnoliei, în unele cazuri fiind chiar fatal.

Dacă magnolia a fost plantată într-un pământ fertil, a cărui calitate este din când în când îmbunătăţită cu materii organice, atunci arbustul are rareori nevoie să fie tratat cu substanţe fertilizatoare, mai precis doar primăvara devreme şi toamna târziu.

Cum înmulţim magnolia?

Magnolia se înmulţeşte în două moduri: prin seminţe sau prin ţesut vegetal, adică butaşi sau lăstari tineri. Prin înmulţirea prin butaşi se obţine o nouă plantă, identică din punct de vedere genetic cu planta-mamă. În acest caz, noua plantă poartă mai departe acelaşi nume ca originalul.

Înmulţirea prin seminţe este mai des folosită de cultivatori, deoarece prin această metodă se dezvoltă noi hibrizi, unii ce pot fi „ameliorări” ale unor soiuri realizate prin „clonare” (înmulţire pe cale vegetativă), în sensul că ar avea caracteristici noi.

Cum cumpărăm magnolia?

De obicei, arbuştii ce se găsesc de vânzare în magazine sunt în vârsta de 2 ani sau chiar mai mult, cu rădăcinile înfăşurate în pământ cu talaş şi apoi în folie de plastic. Dacă arbustul e mai bătrân, atunci pe ramuri se pot observa muguri, semn că magnolia va înflori chiar în acelaşi an. Dacă rădăcinile sunt „învelite” în pământ, atunci ele se vor prinde mult mai repede şi nu se vor usca. Este total contraindicată cumpărarea arbuştilor ale căror rădăcini sunt nude (libere).

Afecţiuni şi dăunători ai magnoliei

Foarte rezistentă, magnolia suferă rareori de pe urma atacului insectelor sau bolilor. Totuşi, există un mic număr de boli ce pot apărea la magnolie.

Ofilirea – îngheţul poate duce la ofilirea porţiunilor din vârful ramurilor. Creşterile ce au loc la finalul sezonului sunt cele mai sensibile. Ramurile uscate se taie până la lemnul sănătos.

Cancerul european – nu este fatal pentru, dar deteriora aspectul magnoliei. Lemnul bolnav se taie şi se arde.

Uscarea trunchiului – ciuperca vinovată pentru apariţia acestei boli pătrunde în trunchiul magnoliei prin diferitele răni de la suprafaţa acestuia (tăieturi, zgârâieturi, etc.). Dacă arbuştii atacaţi au mai multe tulpini, se pot tăia cele bolnave, lăsându-se cele tinere şi sănătoase să le înlocuiască. Oricum, părţile putrezite din trunchi trebuie înlăturate. Tăietura trebuie poziţionată în exterior, pentru ca apa de ploaie să se poata scurge de pe aceasta.

Citeşte mai multe despre magnolia plantată la ghiveci

Boala albă – apare uneori pe frunzele magnoliei dar numai la anumite varietăţi. Frunzele infectate par pudrate, acoperite de un strat fin de praf, albicios, asemănător bumbacului. Se înlătură frunzele afectate care se vor arde ulterior.

Puricii frunzelor – insectele adulte sunt de culoare maroniu-închis, de 0,8 mm lungime. De obicei, trăiesc în colonii, pe ramurile tinere, în apropierea solului. Ouăle acestora eclozează în august – septembrie, iar puii sunt de culoare maro-deschis. Ierneaza în scoarţa magnoliei. Puricii sug seva din frunze, lăsând în urma lor un lichid lipicios. La scurt timp, pe frunze apare un mucegai gri sau negricios care cuprinde întreaga frunză. Se combat cu ajutorul insecticidelor adecvate.

Gândacii japonezi – magnolia grandiflora şi alte specii care înfloresc vara atrag în general aceşti gândaci. Adulţii au culori strălucitoare, verde-metalic şi aripi de culoarea cuprului. Au în jur de 1,3 cm lungime, atacă magnolia în perioada iunie-iulie şi se hrănesc cu petalele şi staminele florilor. Marginile petalelor devin franjurate, iar florile capătă o culoare maronie, curbându-se.

Cam atât despre superba magnolie, acest arbust sau arbore minunat, ce înnobilează orice grădină cu maiestuoasa sa ţinută.